Prof. Eugenia Medan
Prof. Lidia Filip
9 aprilie 2014

Miercuri dimineaţa, 9 aprilie 2014, în faţa şcolii, câţiva părinţi îşi îmbrăţişează prelung copiii, apoi îi ajută să-şi pună bagajele în microbus. Le dau ultimele indicaţii cu glasurile tremurânde. Urcăm în vehicul şi începem să ne rugăm. Cum să plecăm, fără să-L chemăm cu noi pe Dumnezeu? Rugăciunea noastră se uneşte cu gândurile părinţilor după trotuar, implorând Divinitatea să ne însoţească dintr-un stâlp de nor. Plecăm în Olanda, în Apeldoorn, pentru o săptămână, doisprezece copii din X B, eu şi Lidia Filip.

Norii au început să plângă. La început mărunt, discret, apoi au hohotit tot drumul până la Debrecen. E mohorât şi rece. Zborul a durat două ore. La Eidhoven, e soare, dar e mai frig decât la noi. Copiii români sunt luaţi de familiile gazdă încă de la aeroport. Eu şi Lidia suntem îndrumate să participăm la o conferinţă unde am întâlnit încă două grupuri de români, din Arad şi Timişoara.

Seara târziu ajungem la Claudia şi Nicolas De Gelder, gazdele noastre, care în amabilitatea lor ne strecoară pe masă o vază cu lalele... ca să nu uităm că suntem în ţara lor.

Joi, 10 aprilie 2014, de la Colegiul Jacobus Fruytier, elevi români şi elevi olandezi implicaţi în acest proiect, împreună cu profesorii români însoţitori şi olandezi plecăm cu un autocar etajat în excursie de o zi în Haarlem, la muzeul curajoasei Corrie ten Boom, care pentru că a ascuns şase evrei în timpul ocupaţiei naziste, a primit din partea statului Israel distincţia "Righteous among the nations", apoi hoinărim prin Amsterdam, printre biciclete şi canale, trecem pe lângă locuinţa Annei Frank, apoi ajungem pe malul Mării Nordului, unde într-o euforie de moment, copiii se descalţă, intră în apa rece, se zbenguiesc în valuri şi apoi se joacă volei. Eu stau zgriburită pe mal. Dârdâi. Mă uit în dreapta, nisip, în stânga tot nisip, mă aplec şi scriu cu litere mari "ORADEA". Oare îmi dă târcoale dorul de casă?

Vineri, 11 aprilie 2014, plecăm elevi şi profesori la un muzeu în aer liber, unde pe câteva hectare este concentrată istoria Olandei. Seamănă cu Muzeul Satului Român.

Sâmbătă, 12 aprilie 2014, eu şi Lidia, însoţiţi de Claudia şi Nicolas, mergem la biserica reformată din Zwolle, unde ei sunt membri, pentru că are loc o acţiune caritabilă. Rămânem uimite când aflăm că toată activitatea este pentru nişte bătrâni din Petroşani. Ne întâlnim chiar cu preşedintele Asociaţiei Umanitare "Kandila" din Petroşani, care ne prezintă frumoasa acţiune demarată de ei, susţinută financiar parţial de olandezi. Spre seară plecăm la Klaas Tippe, unul dintre directori, unde se strâng toţi profesorii români şi o parte din profesorii olandezi, apoi ne îndreptăm spre colegiu, unde ne întâlnim cu copiii români şi olandezi. Dormim acolo.

Duminică, 13 aprilie 2014, grupul din Oradea participă la slujba unei biserici reformate din Apeldoorn. Predica ne este tradusă de unul dintre directori. Grupurile din Arad şi Timisoara merg la alte două biserici reformate. Rămânem tot la colegiu cu copiii. Avem activităţi. Dormim tot acolo.

Luni, 14 aprilie 2014, se întoarce în ţară grupul din Arad. Noi şi grupul din Timişoara vizităm colegiul. Au clase de elită, care învaţă în limba engleză, clase care învaţă în olandeză, dar şi clase de meserii, a căror ateliere sunt ultradotate. Seara, ne întoarcem la familiile gazdă.

Marţi, 15 apriie 2014, decolează spre România grupul din Timişoara. Noi participăm la mărturia a doi misionari olandezi, care înainte de 1989, aduceau biblii în România. După-masă vizităm palatul Het Loo, a doua reşedinţă a regalităţii.

Miercuri, 16 aprilie 2014, dimineaţa, ne îndreptăm spre aeroportul din Eidhoven. Copiii români aduşi de familiile gazdă, ajung şi ei. Elevii români şi olandezi se despart greu. Ne aşezăm la rând pentru check-in. Urcăm în avion. După două ore aterizăm în Debrecen, după încă două ore ajungem în Oradea. E cald, e bine, e acasă.

Nu poţi într-o săptămână să cunoşti o societate, dar uitându-mă peste umăr, în urmă, parcă văd celebrele mori, canalele, puzderia de biciclete, bucătăria mult diferită de cea românească, autostrăzile, ca o pânză de păianjen, microfermele bine organizate, Olanda...

(Articol scris de prof. Eugenia Medan)