Prof. Ramona şi Florin Iştoc-Zembrea
Catedra de istorie-geografie
6 iunie 2011

Pe parcursul întregului an şcolar 2010-2011, în cadrul proiectului de protejare a mediului înconjurător, am încercat să inoculăm elevilor noştri ideea că "respectând creaţia, respecţi Creatorul!". Credem că în mare măsură şi-au însuşit această lecţie "de viaţă", dovadă fiind şi rezultatele deosebite pe care le-au obţinut la diferite concursuri locale, judeţene şi naţionale legate de protecţia mediului.

Dintre acestea, menţionăm Concursul Naţional "Şcoli pentru un viitor verde", la care am participat cu o echipă formată din 20 de elevi de clasa a VII-a, ajutaţi de colegii mai mari, din clasa a XI-a, la secţiunea Terra Magazin. Echipa verde a şcolii noastre a obţinut menţiune, rezultatele jurizării găsindu-se atât pe site-ul www.scolipentruunviitorverde.ro, cât şi în revista Terra Magazin, nr. 9(157), 2011.

De asemenea, la Concursul Naţional de responsabilitate socială "Patrula eco", dedicat şcolilor care doresc să se implice în programe de educaţie pentru mediu, am participat cu un număr de 100 de elevi (clasele a VII-a A şi B, a XI-a A şi B), reuniţi în patrula eco "omuleţii verzi", având ca şi însemne distinctive un imn, o mascotă şi o siglă, care pot fi vizualizate, împreună cu activităţile şi topurile realizate, pe site-ul www.patrulaeco.ro.

În urma jurizării agendelor eco trimise la Bucureşti, eleva Albu Adina, din actuala clasă a VIII-a B, a obţinut un premiu special, iar patrula şcolii noastre s-a situat pe locul 37 din 238 de şcoli participante.

Pe data de 6 iunie 2011, la Liceul Teologic Baptist "Emanuel" din Oradea, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Mediului, făcându-se bilanţul proiectului de mediu lansat anul trecut , în 4 iunie 2010, finanţat de Primăria Oradea, intitulat „Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist "Emanuel", şi s-a lansat un nou proiect cu tema: "Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist "Emanuel".

Principalele activităţi eco desfăşurate de elevii liceului au fost:

  • plantări şi ecologizări în spaţiul verde adoptat (parcul de pe strada Henri Coandă);
  • introducerea colectării selective a maculaturii şi peturilor în toată şcoala;
  • participarea la programul naţional de curăţenie "Let’s do it, Romania!".
În cadrul proiectului naţional "Cernobâl - 25 de ani", micii ecologişti au desfăşurat mai multe activităţi menite să atragă atenţia societăţii civile cu privire la pericolul pe care îl reprezintă sectorul nuclear (expoziţie-concurs de postere, afişe, planşe cu tema "Energie nucleară, de ajuns!"), prezentări în PowerPoint: Cernobâl, Fukushima, radioactivitatea din Bihor.

În cadrul concursului "Vestimentaţia eco" şi parada costumelor eco, au fost prezentate 11 ţinute realizate din materiale reciclabile (textile, ziare, cartoane) de către echipe formate din elevi ai claselor a XI-a A şi B, jurizate de patru profesoare şi invitatul special - dna. Florica Cherecheş - preşedintele juriului. Câştigătorii concursurilor "Vestimetaţia eco" şi "Cernobîl" au fost răsplătiţi cu diplome.

La etapa judeţeană a Concursului naţional "Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului", echipajul format din elevii Gavriş Manuela şi Hora Codrin, din clasa a XI-a A, a obţinut locul I, calificându-se astfel pentru etapa naţională, la care au luat locul II; cei doi elevi au participat cu macheta unui parc eco la un Concurs naţional de proiecte de mediu, unde au obţinut menţiune, în iulie 2010.

De asemenea, participarea la Concursul Naţional "Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului", iniţiat de I.S.J. Bihor, ne-a adus satisfacţii deosebite, deoarece proiectul realizat de către elevii Gavriş Manuela şi Hora Codrin, din actuala clasă a XII-a A, a fost răsplătit cu bine-meritatul premiu I la etapa judeţeană şi premiul II la etapa naţională, care a avut loc la Oradea, la sfârşitul lunii iunie 2011.

Şi în acest an şcolar ne-am propus să continuăm activităţile menite să promoveze un comportament ecologic adecvat în rândul elevilor noştri, în vederea susţinerii conceptului de dezvoltare durabilă.

Activităţile dedicate protecţiei mediului pe care intenţionăm să le desfăşurăm pe parcursul anului şcolar 2011-2012 au ca şi moto cuvintele celebrei Maica Tereza: "Eu pot să fac ceea ce tu nu poţi face, iar tu poţi face ceea ce eu nu pot face. Împreună putem face lucruri mari. Nimeni nu poate realiza vreodată singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu alţii."