Prof. Ramona şi Florin Iştoc-Zembrea
Catedra de istorie-geografie
Octombrie 2012

Excursia organizată pe teritoriul Poloniei, în octombrie 2012, de către profesorii Ramona şi Florin Iştoc, ne-a oferit oportunitatea de a descoperi locuri pline de istorie precum Auschwitz, Cracovia, dar şi un paradis montan, Zakopane.

Aşadar, timp de patru zile am lăsat în urmă locurile natale şi am pătruns într-o lume necunoscută nouă, care însă era gata să primească noi oaspeţi. Frumuseţea locurilor vizitate ne-a încântat privirea şi nu doar atât, le şi păstrăm vii în memoria noastră!

Auschwitz-ul, divizat în Auschwitz I – iniţial lagăr de concentrare, dar şi locul de execuţie a 70.000 de oameni, majoritatea prizonieri de război, Auschwitz II (sau Birkenau) – locul unde şi-au găsit sfârşitul cel puţin un milion de evrei şi Auschwitz III folosit cu precădere ca şi lagăr de muncă pentru I.G.Farben. Vizita la Auschwitz ne-a trezit sentimente de milă şi compasiune faţă de evreii nevinovaţi ce şi-au trăit ultimele momente în locul groazei. Imaginile şi locurile văzute ne-au lăsat un gust amar, gândindu-ne cât de diabolic a fost planul lui Hitler şi cu cât sadism experimenta doctorul Mengele, supranumit şi "Îngerul morţii", cu precădere pe cuplurile de gemeni, propriile experimente. Deci, dacă ne uităm la trecutul întunecat, ar trebui să învăţăm din greşelile lui şi să nu le mai repetăm.

Cracovia, fostă capitală imperială a Poloniei, poartă şi astăzi amprenta trecutului glorios prin imensele palate şi impresionantele catedrale. Legenda spune că un dragon teroriza o mică aşezare şi nici un cavaler nu avea curajul să-l răpună. Până când un erou, venit din zona Austriei, numit Krakus, a avut ideea ca monstrului să-i fie aruncată o vacă plină de sulfură. Astfel că numele oraşului vine de la acest erou.

Vizita în Cracovia ne-a impresionat mult, căci Castelul Wawel unic prin arhitectura sa ne-a oferit o bogată imagine a ceea ce a fost în trecut acest oraş. De asemenea, Catedrala Wawel, locul de încoronare dar şi de înmormântare al regilor polonezi, ne-a emoţionat prin grandoarea sa. Aici este înmormântat şi preşedintele Lech Kaczynski, mort într-un accident aviatic.

Zakopane, o staţiune montană din sudul Poloniei, aflată la poalele Munţilor Tatra, renumită pentru practicarea sporturilor de iarnă ne-a oferit posibilitatea de a ne juca în zăpada pufoasă, dar şi de a ne delecta cu o masă tradiţională, copioasă. Peisajul era ca de basme, cu siguranţă unic în cadrul acestei excursii.

Îndreptându-ne spre casă, am făcut o ultimă oprire în Poprad, Slovacia pentru o mult aşteptată baie în superbul Aquapark. Dacă până aici, excursia a fost de neuitat şi cu siguranţă aşa este, timpul petrecut la Aquapark a fost un adevărat şi ultim răsfăţ, înainte de repatriere.

Şi cum nu puteam să ne întoarcem în ţară fără suveniruri pentru cei dragi, am făcut un mic popas pentru shopping.

Acestea sunt amintirile noastre din superba excursie, şi sperăm noi să nu fie ultima!

(Articol scris de Popa Camelia - studentă Facultatea de Istorie Oradea, Madar Daniel şi Soriţău Elisei, elevi în clasa a VI–a B, Liceul Teologic Baptist "Emanuel" Oradea)