Prof. Mihaela Fildan
Clasa a VI-a A
2-4 noiembrie 2012

Razele timide mângâiau obrajii noştri îmbujoraţi.

Bucuria plecării ne umplea sufletele şi, fiind aproape toţi punctuali, am plecat din curtea Bisericii "Emanuel" cu un microbus ce avea să ne ducă într-un tărâm de poveste. Între timp, mingea aurie, soarele, a prins noi puteri şi, în clipa când am ajuns la cabană, ne-a încălzit pe fiecare cu o pătură de căldură, aşa încât ne-am dezbrăcat până la tricou. Cabana primitoare întregea peisajul superb de toamnă. Ne-am ales colegii de cameră, ne-am instalat şi, ca nişte ştrengari am mers la masă, căci mirosul îmbietor ne gâdila năsucurile.

Fiind cam obosiţi după drum, ne-am uitat la un film "Cadoul cel mai de preţ", am jucat câteva jocuri de echipă, apoi ne-am pregătit de culcare şi, într-un târziu, am adormit... povestind probabil despre una, despre alta...

Dimineaţa următoare ne-a găsit plini de energie şi gata de înviorare. După ce ne-am hrănit trupurile, a venit timpul hranei spirituale, sub forma unui studiu biblic despre "primele mele principii de viaţă". Nu era un domeniu nou pentru noi, fiecare auzea aşa ceva în familie, la şcoală, însă în acel loc şi în acel colectiv plin de bucurie, era ca susurul unui izvor când eşti însetat. O dată potolită acea sete, ne-am întrecut într-un concurs care ne-a amintit că oamenii valoroşi pornesc întotdeauna de jos.

Minunata noastră bucătăreasa ne-a amintit că e şi ea acolo, şi ne-a încântat iar cu bunătăţi, pregătindu-ne pentru drumeţie.

Cărările şerpuite, acoperite de frunzele arămii fantastice, au fost bătătorite de picioarele noastre. Ne-am bucurat de natură, de aerul curat, de păsările rămase şi chiar de şarpele ce ne aştepta curios pe drumul de întoarcere.

Ne-am întors iar la ceea ce face atât de frumoasă viaţa de copil: joaca. Jocurile noastre au fost distractive, ne-au dezvoltat spiritul de echipă, înţelegând că, indiferent dacă pierdem sau câştigăm, suntem un colectiv şi ne iubim.

A urmat un timp de relaxare, apoi cina.

Pentru a nu pierde nicio clipă din experienţa ce ne-o dorisem atât de mult, a urmat un alt film: "Steluţe pe pământ". Îmi amintesc chipurile noastre pe jumătate adormite, obosite după activităţile zilei şi parcă nu foarte încântate de începutul filmului.

Dar povestea ne-a prins pe toţi, şi, deşi a durat două ore şi jumătate, ne-a dat o lecţie de viaţă pe care n-o vom uita niciodată.

Ultima zi am început-o cu o înviorare amuzantă, pe o muzică din filmul de aseară şi ne-am distrat pe cinste împreună cu d-na profesoară de română.

Cum suntem o clasă dintr-o şcoală creştină, am continuat ziua cu studiu biblic pe tema filmului ce ne-a impresionat tare mult.

Au urmat o serie de mini-campionate: volei, ping-pong, raţele şi vânătorii şi cred că ne-am fi jucat până azi, dacă nu trebuia să ne pregătim de plecare.

Toate acestea n-ar fi fost posibile dacă o persoană iubitoare şi plină de căldură, nu ne-ar fi adunat sub aripa ei ocrotitoare şi nu s-ar fi aventurat cu noi, făcându-ne să înţelegem că fiecare zi e un dar de la Dumnezeu.

Din inimile noastre mici, un imens: "Mulţumim, doamna profesoară!"

(Articol scris de Daria Dorog, elevă în cls. a VI-a A)